Krzysztof Kieslowski este unul din regizorii pe care nu i-am catalogat inca la regizori care-mi plac sau nu-mi plac. Filmele lui reusesc totdeauna sa ma intrige prin temele puse in discutie si modurile mereu surprinzatoare in care camera dezvaluie personajele, sa ma faca sa ma gandesc la ele mult timp dupa ce le-am vazut, dar cu toate acestea mi se par mult prea reci. Ca si cum regizorul, in incercarea de a transmite idei uita ca spectatorii, pe langa faptul ca primesc acea lectie de filozofie, ar trebui sa se vada personaje in filmele sale, sa se identifice cu ce se intampla pe ecran. Asa se face ca, desi Rouge(1994) si Bleu(1993) mi-au placut foarte mult, nu le-as putea enumera printre filmele mele preferate.
Blind Chance(1981) este unul din filmele facute de Kieslowski inainte de Dekalog(1989) si de Trilogia culorilor, marcand trecerea de la perioada sa “politica” de documentare si scurt-metraje care tratau aspecte din istoria Poloniei la filmele de lung metraj si se bazeaza pe o idee asemanatoare cu cea a existentelor paralele din La double vie de Veronique(1991). Aici Kieslowski trateaza tema predestinarii imaginand 3 variante ale vietii unui student la medicina in functie de o intamplare care ar putea parea banala: pierderea unui tren. In ciuda temei complexe, mi s-a parut un film dificil, pentru ca urmarindu-l, ai senzatia ca este un film exclusivist, pentru cei care cunosc foarte bine istoria recenta a Poloniei.
In toate cele 3 scenarii imaginate, coordonatele existentei lui Witek reies din raportarea la politica, religie si femeile din viata sa. Fie refuza sa se implice in politica, fie face parte din partidul comunist sau din rezistenta, se intalneste cu prima dragoste, se indragosteste de sora unui prieten sau se casatoreste cu o colega de facultate. Viata ca o serie de coincidente.
Un film care te face sa te gandesti la consecintele gesturilor marunte din viata de zi cu zi, la ce s-ar intampla daca ai pleca de acasa cu 5 minute mai tarziu decat trebuie, daca ai schimba drumul de la serviciu spre casa, cu cine te-ai intalni daca ai lasa sa treaca un autobuz si l-ai lua pe urmatorul.
in urma cu un an, am vazut blue. apoi, rouge. m-am oprit la doar doua culori din cele trei kieslovski-ene, din cauza tristetii lor. imi alungau lucrurile mici, lasandu-ma sa ma concentrez doar pe cateva puncte esentiale.
Mult prea reci?? Ma gandesc ca unii regizori, intre care face parte si Kieslowski au o simbolistica prea subtila, iar imaginile si ceea ce se afla dincolo de ele au o incarcatura emotionala prea fina pentru ochiul oricarui privitor.
Daca mi se par reci nu inseamna ca sunt de neinteles sau ca ii contest in vreun fel valoarea lui Kieslowski ca regizor.e doar impresia pe care mi-o lasa mie filmele lui