14
Jun
08

Ascenseur pour l’echafaud

Ascenseur pour l’echafaud (1957) regizat de Louis Malle reprezinta, ca si alte filme ale perioadei respective, ecranizarea unui roman politist. Totusi, regizorul reuseste sa transforme ce putea sa ramana doar un alt scenariu despre o crima perfecta, intr-un film care combina provocator intriga unui policier, atmosfera unui film noir, o poveste de dragoste in care cei doi indragostiti nu apar impreuna decat in cateva fotografii, muzica lui Miles Davis si scene care amintesc de curentul Nouvelle vague.

Din punct de vedere al structurii, filmul dezvolta trei povesti: cea a personajului interpretat de Maurice Ronet, mai exact planul de a-si ucide seful pentru a ramane cu sotia acestuia si coincidentele stupide care duc la esecul lui, povestea lui Jeanne Moreau cautandu-si iubitul pe strazile Parisului si cea a doi tineri care in aceeasi noapte ajung sa fure si sa comita o crima asumandu-si o alta identitate.

Nu as vrea sa dau mai multe detalii pentru ca este genul de film pe care trebuie sa-l lasi sa te surprinda cu rasturnarile de situatie, jocul actorilor si nu in ultimul rand atmosfera deosebita a anumitor scene. Mi-au placut in mod special 3 dintre ele: scena in care Ronet este blocat in lift, incapabil sa-si mai continue planul si nu-i mai ramane decat sa fumeze tigara dupa tigara in intuneric asteptand ca orele sa treaca, scena interogatoriului condus de Lino Ventura si Jeanne Moreau cautandu-si zadarnic iubitul prin baruri si cafenele insotita de sunetul trompetei lui Miles Davis si de jocurile de lumini si umbre ale farurilor, vitrinelor si firmelor luminoase.

Desi nu a castigat premii importante si nu a fost promovat la fel de mult ca alte filme ale genului, l-as recomanda pentru unul din cele mai bune roluri ale lui Moreau si tuturor celor care sunt curiosi sa vada modul in care regizorii europeni au abordat stilul noir.

Advertisements

5 Responses to “Ascenseur pour l’echafaud”


  1. 1 Robert
    June 17, 2008 at 2:08 pm

    Nu pot spune ca m-a surprins foarte tare rasturnarea de situatie din final, dar am apreciat pentru coloana sonora (Miles Davies rocks!) si scenele in care il cauta pe Julien (parca asa il chema).
    L-am vazut de doua ori: intai acasa, apoi la Cinemateca intr-o seara (unde n-aveau subtitrari :D) – missed my french lessons…

    Nu credeam ca o sa dau foarte curand de cineva care a mai vazut filmul asta ­čÖé Misto post!

    PS: Um…am uitat sa zic salut. Am dat de tine prin blogul lui Alin. ­čÖé Keep up the good work!

  2. 2 moonlightblues
    June 17, 2008 at 8:20 pm

    well hello there:) eu am dat peste film intamplator cand cautam ceva cu jeanne moreau…cat despre coloana sonora, in ultima vreme am ascultat foarte mult jazz asa ca sa spunem ca a fost filmul potrivit la momentul potrivit..mersi pentru incurajari

  3. June 26, 2008 at 9:36 pm

    intriga unui policier, atmosfera unui film noir, o poveste de dragoste in care cei doi indragostiti nu apar impreuna decat in cateva fotografii [..] si scene care amintesc de curentul Nouvelle vague
    Hey. Da si nu. Frumoasa insiruire, dar toate cele mentionate reprezinta, de fapt, acelasi concept – esenta noirului (genreul meu preferat). Intriga determina atmosfera, povestile de dragoste fie se dezvoltau rapid in film, fie erau prezentate concis si subtil, iar jazzul predomina in noirul tarziu (’50’s). Cat despre ‘french new wave’, acesta a inceput ‘oficial’ in ’59, cu ‘The 400 Blows’, deci filmul poate fi clasificat ca proto-new wave. E extrem de reusit, intr-adevar, si cu totii il iubim pe Davis, dar personal prefer neo-noir-urile lui Melville – Bob le flambeur, Le Doulos, Le Cercle Rouge, Le Samourai (remake dupa This Gun’s for Hire, care apoi a fost refacut in mod briliant de John Woo in The Killer cu Chow Yun Fat in rolul principal) si Un flic (da, Delon poarta un loc special in inima mea minuscula).

  4. 4 moonlightblues
    June 26, 2008 at 10:33 pm

    am avut o perioada in care am vazut multe filme noir…cat despre recomandarile tale, am The 400 Blows si Bob le flambeur dar nu am apucat sa le vad…so many movies, so little time ­čśŤ

  5. June 27, 2008 at 12:00 am

    Right. Si eu am depasit 2,500 si tind sa cred asta si mai tare. Daca te re-apuca vreodata dorul, sa stii ca a mea colectie noir depaseste 100 de pelicule, iar faptul ca suntem amandoi din Constanta tind sa cred ca nu strica. In orice caz, interesant blog, sper sa mai vad postari inedite despre filme.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


in cautarea filmelor pierdute

Bookdepository

buy the book from The Book Depository, free delivery

Coltul colectionarului



%d bloggers like this: