18
Jul
08

We’ll always have …movies

In ultimele zile am incercat sa mai vad din filmele puse pe DVD-uri pentru ca deja incepusem sa ma simt vinovata de fiecare data cand le vedeam asteptand putina atentie in suporturile lor frumos colorate 😛

Cache (2005) regizat de Michael Haneke arata in principiu modul in care se poate schimba existenta unei familii pariziene aparent fara probleme, din momentul in care afla ca este surpavegheata de un necunoscut. E interesant cum de-a lungul filmului ajungi sa te intrebi din a cui perspectiva privesti lucrurile:a regizorului, a personajelor sau a celui care-i urmareste. Scena de deschidere a filmului contribuie si ea la confuzie: o casa de pe o straduta banala din Paris filmata fara nimic spectaculos, doar ca dupa cateva momente ajungi sa tresari …cineva deruleaza imaginile inapoi si-ti dai seama ca ce ai vazut pana atunci era doar o inregistrare controlata. Mi s-a parut un thriller psihologic atipic, in sensul ca regizorul reuseste sa creeze tensiune fara sa apeleze la mijloacele obisnuite: avem parte de imagini minimaliste, nu este folosita violenta decat in 2 scene, muzica este inexistenta pe coloana sonora iar finalul nu numai ca nu ne ofera un raspuns, dar intalnirea a doua personaje care nu ar trebui sa se cunoasca te face sa-ti pui si mai multe intrebari si sa fii poate un pic dezamagit la aparitia genericului. Daniel Auteuil mi s-a parut potrivit pentru rolul intelectualului in a carei existenta monotona si echilibrata isi face loc vinovatia pentru fapte din trecut insa nu pot spune acelasi lucru in cazul lui Juliette Binoche, un rol mult prea sters pentru ea.

Marie Antoinette (2006), un film pe care am tot evitat sa-l vad deoarece mi-au placut The virgin suicides si Lost in Translation regizate de Sofia Coppola si mi se parea imposibil sa-i reuseasca o asemenea trecere, de la filme despre adolescenta, lipsa comunicarii sau alienare, la un film cu subiect istoric despre un personaj atat de controversat. Totusi, majoritatea temelor intalnite in primele ei filme le regasim si aici. Daca pana acum aveam singuratatea unor adolescente dintr-un orasel de provincie american, sau intr-un oras necunoscut, in Marie Antoinette avem de-a face cu o singuratate in decoruri satinate. Coppola se departeaza un pic de datele istorice si incerca sa ofere o alta imagine personajului, trecand de la adolescenta intimidata de protocolul ridicol si barfele doamnelor de la curte, la regina care in colivia ei de aur incerca sa traseze propriile reguli si se pierde in extravangante aventuri galante, jocuri de noroc, baluri mascate fastuoase, singura ei grija fiind ce modele de peruci, rochii, pantofi, deserturi sau evantaie sa aleaga. O surpriza neplacuta, cel putin pentru mine, a fost insa coloana sonora, unde Coppola a ales sa experimenteze: The Cure, Bow Wow Wow sau The Strokes in Versailles-ul secolului XVIII? In privinta alegerii actritei, nu cred ca exista cineva mai potrivit pentru rol. Pot sa spun chiar ca mi-a schimbat opinia despre Kirsten Dunst pe care pana acum o suportam cu greu in filme, oricat de bune ar fi fost.

Du rififi chez les hommes (1954) este un noir clasic regizat de Jules Dassin, pe baza unui roman scris de Auguste le Breton. Pentru mine un regizor cu ale carui filme nu m-am intalnit pana acum, actori necunoscuti si un cuvant care m-a facut sa apelez la wiki, nestiind ca-mi va fi explicat intr-o scena atat de languros de o cantareata de cabaret. Filmul urmareste personajul interpretat de Jean Servais dupa iesirea sa din inchisoare, mai exact modul in care acesta isi organizeaza o echipa si planuieste jaful unui magazin de bijuterii. Sunt memorabile scenele detaliate ale spargerii propriu-zise in care regizorul alege ca timp de jumatate de ora sa inlature muzica initial creata pentru acestea si orice discutie intre personaje, sporind tensiunea. Nu lipsesc jocurile de noroc, dependenta, tradarea, o rapire, existenta unui cod de onoare, razbunarea, conversatiile ironice. Ceva interesant: citeam ca scenele jafului au fost cenzurate in momentul aparitiei filmului pentru a nu da idei raufacatorilor cu descrierile in detaliu ale actiunilor hotilor:)

La leggenda del pianista sull’ oceano (1998 ) a ajuns printre filmele mele datorita Nuovo Cinema Paradiso insa l-am neglijat de fiecare data cand vroiam sa vad ceva de Tornatore, alegand din nou inexplicabil Nuovo Cinema. Nici nu mai stiu de cate ori l-am vazut. Dar sa ne intoarcem la filmul nostru: La leggenda del pianista sull’ oceano este ceea ce spune titlul: o legenda, o poveste…Cine ar crede ca a existat o persoana cu numele Danny Boodman T.D. Lemon 1900, abandonat de mic pe un transatlantic, care a trait numai la bordul navei fara sa coboare pe uscat sau ca numele lui sa existe intr-un act oficial, devenind totusi un pianist legendar? Insa e valabil pentru toate filmele lui Tornatore, in fond in toate regasim o poveste nostalgica, amintirile cuiva, universul copilariei sau lumea vazuta subiectiv prin ochii unui copil. Cred ca la atmosfera filmului contribuie si coloana sonora semnata Ennio Morricone si piesele cantate la pian in timpul unui “dans cu oceanul” sau unui duel cu celebrul Jelly Roll Morton. M-a dezamagit insa din nou finalul, un pic fortat in opinia mea.

There’s Only One Sun (2007) nu e un film propriu-zis, ci un scurtmetraj realizat de Wong Kar Wai pentru Philips ca spot publicitar. M-am gandit totusi ca s-ar incadra aici pentru ca nu e unul tipic si cine a mai vazut filmele regizorului ar gasi in cele 9 minute temele, modurile de filmare, muzica, culorile, simbolurile preferate de el…..mie mi-a amintit de 2046

Advertisements

20 Responses to “We’ll always have …movies”


  1. 1 Robert
    July 19, 2008 at 2:31 pm

    OMG!!! Scurtmetrajul e genial! 😀 Mi-a amintit si mie de 2046 dar asta mi-a placut mai mult. Thank you for posting it!! Acum vreau sa vad si My Blueberry Nights. Sper sa nu ma dezamageasca.

    Cat priveste La leggenda del pianista sull’ oceano (1998 ) eu il stiam cu titlul in engleza (The Legend of 1900) si credeam ca sunt 2 filme diferite. Wikipedia prooved me wrong, though. Tim Roth rulz!

  2. 2 moonlightblues
    July 19, 2008 at 6:56 pm

    Ma bucur ca ti-a placut… My Blueberry Nights nu mi s-a parut unul din cele mai bune filme ale lui WKW 😦 parca incearca prea mult sa creeze niste tipologii…ce mi-a placut acolo a fost povestea cheilor si personajul lui Portman

  3. July 20, 2008 at 12:40 am

    nu mi-ai zis ca ai vaz cache 😦

  4. 4 moonlightblues
    July 20, 2008 at 12:46 pm

    pisici…ce tragedie:P

  5. 5 magnoliafake
    July 22, 2008 at 9:14 pm

    în cache mi s-a părut interesant/impresionant cum la început vezi forma petei de sânge şi te întrebi ce e aia, uiţi de ea şi la sfârşit vezi. the smart kind of catchy, ceea ce e într-un fel de aşteptat de la un regizor care are studii de psihologie şi filozofie

  6. 6 Robert
    July 25, 2008 at 3:50 pm

    Acum am vazut si eu My Blueberry Nights – si cam da, ideea cu cheile si Natalie Portman sunt cele mai faine chestii din el (daca nu pui la socoteala luminile, cinematografia, efectele tipice Wong Kar-Wai). Dar nu am mai vazut demult un film (lungmetraj) de Wai si i-am dus dorul, asa ca mi-a placut. Daca e sa-i gasesc un defect major e o chestie care imi tot sare in ochi la WKW – ca nu pune accentul mai deloc pe plot. But it was fun anyway.

  7. 7 magnoliafake
    July 25, 2008 at 5:06 pm

    @ robert: din câte ştiu eu my blueberry nights este primul film de wkw făcut după un scenariu. imaginea e totul, arată sublim şi cam atât, o atmosferă călduţă completată de muzică, and then what? cu ce rămânem după film? cum ai zis, but it was fun anyway.

  8. 8 moonlightblues
    July 25, 2008 at 9:21 pm

    True… nu este un regizor care să pună accent pe plot, filmele lui sunt unele de atmosfera în marea lor majoritate iar imaginea e totul probabil ca rezultat al pasiunii lui pentru fotografie…totuşi, referitor la Blueberry, nu ştiu dacă lipsa plotului sau combinaţia de imagine şi muzică e responsabila …până la urmă nu foloseşte acelaşi tipar şi în In the mood for love ? şi îi iese ceva diferit….hmmm, discuţia asta mă face să mă gândesc că am Chungking Express nevăzut pe aici:)

  9. 9 magnoliafake
    July 25, 2008 at 9:57 pm

    in the mood for love nu e film american 😉 asta să fie?
    vezi-l, mie mi s-a părut mai aproape de itmfl decât de mbn
    sincer nu e între regizorii mei preferaţi, apreciez ce face but so not my kind of thing

  10. 10 Robert
    July 27, 2008 at 9:42 am

    Chungking a fost primul film pe care l-am vazut de WKW si mi-a placut la nebunie. Get to watchin’ 😉 Si dupa ce il vezi, uita-te si la Fallen Angels (care trebuia sa faca parte din Chungking, dar a fost prea mare, l-a lungit, a mai bagat o poveste si l-a facut film stand alone).

  11. July 27, 2008 at 8:44 pm

    m-ai facut curioasa 🙂
    ma bucur ca pentru 3 seri mi-am gasit vizionare
    sa ai o sapt frumoasa 🙂

  12. 12 moonlightblues
    July 27, 2008 at 9:14 pm

    M-am conformat in legatura cu Chungking…vazut/placut 😛 mi-a amintit un pic de filmele lui Inarritu cu povestile intersectate

  13. 13 moonlightblues
    July 27, 2008 at 9:28 pm

    Maria multumesc 🙂 iti doresc acelasi lucru…sa vedem daca iti si plac filmele

  14. August 29, 2008 at 3:33 pm

    Si eu aveam ezitari in ce priveste Marie Antoinette dar cred ca o sa-i dau o sansa. Si ma bucur sa vad si alti cunoscatori de WKW, de care am scris la mine vreo 3 review-uri, si care nu-s topiti dupa Blueberry Nights. Dupa mine e printre cele mai slabe ale sale, Chungking Expres, In the mood for love, 2046, Happy Together sunt inegalabile. totusi mi-a placut ideea cu cheile pe care nu le arunci pentru ca nu e dreptul tau sa inchizi definitiv acele usi. cum ar fi fost acest film vorbit in coreana, cu Tony Leung si Maggie Cheung 😀 ?

  15. August 29, 2008 at 3:34 pm

    Pardon, vorbit in chineza. (a naibii obsesie cu coreenii astia)

  16. 16 magnoliafake
    August 29, 2008 at 7:25 pm

    richie, speaking of wkw, ai văzut fragmentul său din eros?
    mi-a plăcut mult, deşi nu-s fan
    replicile în chineză au farmecul lor, misterul, engleza o auzi peste tot

  17. August 29, 2008 at 8:54 pm

    Am vazut cam tot ce a facut WKW, inclusiv episodul din eros; din cele trei , the hand mi-a placut cel mai mult 😀

  18. 18 magnoliafake
    August 29, 2008 at 9:07 pm

    e cel mai poetic din colaj, şi la tema comună cam asta merge cel mai bine

  19. January 11, 2009 at 11:39 pm

    nu stiam de filmuletu’ asta al lui WKW. multam! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: