29
Oct
08

La fille sur le pont

Nu este prima data si sunt sigura ca nici ultima cand un regizor foloseste momentul devenit deja romantic in care o”ea” frumoasa si fara speranta vrea sa se arunce de pe un pod din Paris chiar atunci cand un”el” misterios se desprinde din umbra gata sa o salveze. Insa in La fille sur le pont (1999) regizorul Patrice Leconte incearca sa ofere o alta varianta a acelei salvari si implicit sa puna accent pe increderea aparuta intre cele 2 personaje. Vanessa Paradis este Adèle, o Lolita pe care norocul a ocolit-o in viata, asa cum ea insasi se caracterizeaza in secventa de o sinceritate dezarmanta din deschiderea filmului. O data devenita asistenta lui Daniel Auteuil, un aruncator de cutite convins ca in viata trebuie sa-ti faci norocul, nu sa-l astepti, filmul urmareste relatia uneori tensionata, altadata jucausa dintre cei doi si modul in care pentru Adèle fiecare zi devine o alta ocazie sa-si schimbe norocul.

Vizual, La fille sur le pont este o combinatie surprinzatoare de imagini alb-negru decupate parca din filmele mute, jocuri de lumini si umbre, dar si cadre lungi care redau atmosfera si personajele uneori bizare din cazinouri sau spectacole de circ. Nici coloana sonora nu e mai prejos, Benny Goodman, Marianne Faithfull, Carlo Buti dar si Noro Morales sau muzica orientala.

Impresioneaza expresivitatea chipului Vanessei Paradis, cu frumusetea ei iesita din tipare reusind sa transforme in ceva senzual chiar si spectacolele in care este tinta lui Auteuil. Dar ce mi-a ramas intiparit in minte cel mai bine a fost senzatia de ireal care pluteste de-a lungul filmului, pentru ca de la prima scena in care Adèle marturiseste ca-si vede viitorul ca o camera de asteptare din care toata lumea pleaca in afara de ea, ai impresia ca tot ce urmeaza e doar o fantezie sau un vis.

Advertisements

5 Responses to “La fille sur le pont”


  1. October 31, 2008 at 6:33 pm

    se poate spune ca o astfel de intriga e romantica. dar si ca este ieftina. cred ca e mai buna varianta lui camus din La Chute unde o astfel de intriga este marca a absurdului. 🙂

  2. 3 moonlightblues
    October 31, 2008 at 7:44 pm

    Eh, nu as merge atat de departe incat sa o numesc ieftina dar e adevarat ca a devenit un cliseu….Si mie mi-a amintit de Camus, ar fi fost interesanta o paralela literatura/cinematografie insa mi-am dat seama ca stiu mai multe filme decat carti cu personaje in postura asta 🙂

  3. November 13, 2008 at 5:29 pm

    Cliseul absolut in film… nu este podul, cea de a doua sansa, disperarea sa gandurile sinucigase. Faza in care este trimisa la coafor… este dement de comerciala, hollywood-ul sclipeste prin ea. Dar nah… trebuia scenaristul intr-un fel sa faca un comprosmis, si sa o puna in postura de sex-icon pe Paradis. In rest, un film perfect.

  4. November 28, 2008 at 9:56 am

    “We always thimk that luck is what we don’t have”- buna replica


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: