17
Dec
08

Numele ei era Viata

vita

Imaginile cu imigranti inghesuindu-se pe puntea unui vapor de-abia ajunsi cu mari sperante si visuri in tara tututor posibilitatilor isi gaseau locul, cel putin pentru mine, in numeroasele filme cu acest subiect aparute de-a lungul timpului; nicidecum in paginile unei carti. Asta pana acum vreo saptamana cand am deschis Numele ei era Viata(Vita in original) poveste scrisa de Melania Mazzucco pe baza unor date reale din istoria propriei familii.

Este o carte curajoasa, as spune, prin abordare, prin modul in care scriitoarea impleteste povestea bunicului sau cu fictiunea, incercand sa surprinda in cele mai mici detalii viata comunitatii de italieni veniti in New York la inceputul secolului XX. Pe de o parte toate prejudecatile si discriminarile la care au fost supusi, dar pe de alta parte crimele sau afacerile necurate din cartierele de imigranti. Melania Mazzucco isi construieste lumea aceasta a iluziilor si a sperantelor in jurul a doi copii trimisi de familii in America, Vita si Diamante insa apar o multime de alte povesti secundare si portrete conturate: rudele ramase in Italia, chiriasii pensiunii din Prince Street, colegii lui Diamante de la compania de cai ferate, chiar si Chaplin in cateva scene, care nu am inteles daca fac parte din latura de fictiune a cartii sau cea autobiografica. Tind sa cred ca prima. Ca parti negative, exista unele pagini care rup ritmul lecturii, cele in care Mazzucco intrerupe bruc povestea sa aduca aminte pe ce si-a intemeiat capitolul sau sa arate dovezile existentei unor personaje. Cred ca erau suficiente doar cateva observatii mai subtile.

In ansamblu insa, e o carte pe care o recomand, pentru ca dezvolta interesant notiunea de strain (strain intr-o tara necunoscuta si strain mai tarziu intors in propria tara ) si pentru povestile pe care le scoate la iveala, ca niste fotografii in sepia dintr-un album prafuit.

“Nu mai aveam o lume a mea la care sa ma intorc, nu tu un peisaj, nu tu un loc anume. Nici macar amintirea lor. Doar numele lor. Nu mai exista un grup de oameni pe care sa-i pot numi lumea mea. Nu mai aveam nimic in comun cu rudele mele, ingenuitatea lor ma uimea, aviditatea lor ma enerva pentru ca-mi aminteam ca eu am pierdut-o pe a mea. Ignoranta lor ma jignea…Si totusi, ceea ce vroiam obtinusem deja. America a facut din mine o persoana respectabila, un burghez. M-au angajat la un birou. M-au acceptat, Vita. Dar eu eram altundeva. Pana cand nu am mai fost nicaieri, iar daca nu au reusit sa ma omoare e pentru ca eu eram deja mort. Mort ca mortii care se imping in tramvai, care-si dau coate in birouri, pe bulevarde, la cinema, in biserici. Care schimba cuvinte tocite, care nu stiu si nu vor sa stie. Care-si imagineaza ca vor supravietui corpurilor lor moarte, sufletelor lor moarte, gandurilor lor moarte. “


Advertisements

3 Responses to “Numele ei era Viata”


  1. 1 elacitadela
    December 17, 2008 at 12:15 pm

    Cred, de fapt, sunt aproape sigura, ca ti-ar fi drag si filmul Nuovomondo. ­čÖé

  2. 2 moonlightblues
    December 17, 2008 at 12:30 pm

    Sa stii ca ar fi o idee sa-l vad…l-am luat acum cateva luni cand cautam in ce filme a mai jucat Charlotte Gainsbourg dar intre timp am uitat de el


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


in cautarea filmelor pierdute

Bookdepository

buy the book from The Book Depository, free delivery

Coltul colectionarului



%d bloggers like this: