16
Feb
09

Povesti despre placere

le-plaisir

Pot doar sa-mi imaginez ce a insemnat sa realizezi un film despre placere in anul 1952. Cat de riscant a fost pentru regizorul care a indraznit acest lucru si cate compromisuri a trebuit sa faca astfel incat filmul sa pastreze propria viziune artistica asupra temei respective dar in acelasi timp sa impace cenzura vremii.

Max Ophüls este cel care in Le Plaisir (1952) a adaptat  trei nuvele scrise de Guy de Maupassant in 1881: Le Masque, La Maison Tellier si Le Modèle, fiecare facand referire la o alta fateta a cautarii placerii si la diferitele sacrificii de care unele persoane sunt capabile pentru a o gasi. Astfel, avem trei variante: relatia dintre placere si dragoste, placere-inocenta si dintre placere si moarte.

E interesant modul in care au fost potrivite fragmentele peliculei astfel incat cele doua mai scurte cu accente tragice sa-l incadreze pe cel mai important: primul este povestea unui batran care-si ascunde varsta in spatele unei masti, cautand placerea prin dans la balurile fastuoase organizate in Palais de la Danse, iar ultimul surprinde relatia dintre un pictor si femeia care-i este model (interpretata adorabil de Simone Simon) dupa ce placerea a disparut.

La Maison Tellier, al doilea fragment, care reprezinta si cea mai mare parte din film arata cum femeile dintr-o casa de toleranta pot strica echilibrul unei mici comunitati. Toate persoanele se cunosc intre ele si barbatii, de la judecatori si bancheri pana la comercianti si marinari isi dau intalnire in fiecare seara dupa ora 23 la respectabila doamna Tellier; asta pana intr-o noapte de mai, cand doamnele casei dispar pentru cateva zile in provincie sa participe la slujba religioasa a unei nepoate. Contrar asteptarilor, Ophüls nu emite judecati morale, in schimb apeleaza la niste trucuri – amesteca acele cadre lungi nocturne prin care prezinta de la ferestre casa de toleranta cu imaginile luminoase ale vietii in provincie: campuri inflorite sau copii participand la slujbe religioase ca sa accentueze si mai mult  diferenta dintre atmosfera Casei Tellier si inocenta acelei mici comunitati. Cel care priveste alege daca sa sustina sau sa condamne cautarea placerii.

Nu ma pot lauda ca am vazut multe filme regizate de Ophüls, doar Letter from an Unknown Woman (1948 ) si Le Plaisir (1952) dar ambele mi-au amintit de perioada in care am inceput sa ma uit la filme mai vechi. Sper ca v-am facut curiosi sa vedeti cum arata macar unul din basmele regizate de Max Ophüls, pentru ca asta cred ca vor ramane povestile lui printre alte filme din aceeasi perioada: contes de fées pour grandes-personnes.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: