29
Jan
11

Passport to Pimlico

Filmul porneste de la o premisa greu de imaginat: in Londra de dupa al doilea razboi mondial detonarea unei bombe duce la descoperirea unor documente oficiale atestand provincia Pimlico ca teritoriu strain apartinand ducelui de Burgundia.

Micuta regiune isi declara independenta fata de autoritatile britanice si viata locuitorilor devine un haos avand in vedere ca nimeni nu stie exact care sunt rezidentii noii regiuni si care turistii, ce taxe ar trebui sa fie percepute sau cine se ocupa de administrarea zonei in asemenea circumstante neobisnuite.

Bineinteles ca in fata acestei crize politice fara precedent autoritatile par depasite de situatie insa locuitorii se grabesc sa-si schimbe modul de viata cu unul continental si sa ignore restrictiile, inspectiile in metrou sau taxele vamale impuse chiar si pentru a trece o straduta.

In contextul acestei eliberari neasteptate sunt o multime de situatii amuzante care m-au dus cu gandul la umorul din One, Two, Three (1961) al lui Wilder, cu Berlinul divizat intre americani si rusi. Si in Passport to Pimlico (1949) birocratia si autoritatile sunt satirizate dar cred ca ce face filmul deosebit in cazul acesta este creativitatea.

Detaliile sunt atat de bine puse la punct incat iti provoaca un pic imaginatia, iti poti inchipui o lume in care dintr-o data identitatea avuta, autoritatea, regulile pe care le respectai dintotdeauna pot fi indepartate  atat de usor si-ti poti crea propriile reguli. Ceea ce ma face sa cred ca, desi fictiunea e fictiune, uneori jocul actorilor si explicatiile inventive pot transforma o situatie oricat de extravaganta intr-una plauzibila.

Advertisements

2 Responses to “Passport to Pimlico”


  1. February 6, 2011 at 1:30 pm

    Inca o poveste care imi arata ca libertatea absoluta poate fi mai greu de digerat decit o “cusca” bine cunoscuta.

  2. February 9, 2011 at 5:46 pm

    Filmul este o satira excelenta, este unul dintre cele mai bune filme realizate de studiourile Ealing din Londra, care au scos si niste comedii negre foarte bune. Cat despre “One, Two, Three”, este una din comediile mele preferate, doar este vorba de Billy Wilder, un regizor atat de complet. Numai cand ma gandesc la firul actiunii si la interpretarea lui James Cagney imi vine sa rad.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: