Archive for the 'bittersweet thoughts' Category

23
Aug
11

Franta pe care uitam s-o iubim

I-am indragit Testamentul francez si  Pe vremea fluviului Amur, dar dupa Fiica unui erou al Uniunii Sovietice sub asteptari si o incercare nereusita de a citi Recviemul pentru Est, nu as fi crezut ca Andrei Makine va mai ajunge curand printre lecturile mele.

Intre timp am dat peste acest volum cu scurte eseuri publicate in 2006 la invitatia editurii Flammarion de a celebra anul francofoniei si nu am rezistat tentatiei de a vedea ce a avut de spus Makine despre tara care i-a dat sansa sa-si faca cunoscute povestile.

Acuzator si ironic cand vorbeste despre cultura franceza, de ce a fost in trecut spiritul francez si ce reprezinta in prezent, dar si cu o doza de umor cand vine vorba de cheia misterului francez sau convingerile francezilor, scriitorul isi dezvaluie gandurile referitoare la acea Franta indepartata si misterioasa pe care o visa in copilarie, problema Algeriei postcoloniale, certurile politice din prezent sau diversitatea culturala.

Nu mi s-a parut o carte extraordinara, dar este de citit, mai ales daca sunteti familiarizati cu stilul scriitorului. Ca o curiozitate.

« Francitatea a insemnat intotdeauna cautarea de forme noi. Ca sa tii in frau haosul elementelor, ca sa starnesti aparitia frumusetii, sa-ti oferi o bucurie intelectuala, estetica sau carnala. Forma unei catedrale, a unei siluete feminine, a unui gand, a unei societati, a unei strofe… »

«  Asa arata astazi francezul care gandeste : o inteligenta infofolita in nenumarate straturi de protectie, si care tatoneaza, se strecoara printre subiecte interzise, se taraste pe un camp minat, inspaimantat de o posibila explozie. Si daca toate minele acestea n-ar fi decat imaginare ? Si daca n-am mai fi obligati, cand incepem o discutie sincera, sa cantarim caracteristicile etnice, sociale, sexuale ale interlocutorului nostru si sa ne cenzuram in functie de aceste criterii ? Si daca ne-am putea recapata verticalitatea si vorbi cu glas tare ? Ca Voltaire in momentele lui cele mai bune. Ca Hugo pe insula lui.  »

«  Franta si-a atras ura pentru ca francezii au lasat-o sa se goleasca de substanta ei, sa se transforme intr-un simplu teritoriu de populare, intr-un capetel de Eurasie mondializata. »

16
Sep
09

Dulcea lume de dupa

dulcea_lume

In ultima luna am citit destul de putin, cartulii usurele sau la limita beletristicii: cateva nuvele de Christa Wolf, povestea unei obsesii pusa pe hartie atat de frumos de Marguerite Duras si o brosura-experiment de Huxley – The Doors of Perception. Nu stiu de ce nu am prea avut chef de citit dar cartea care m-a scos din acea stare de indiferenta, plictis, spuneti-i cum vreti, a fost in mod surprinzator Dulcea lume de dupa.

Russell Banks porneste de la un accident care ar putea fi subiectul unei stiri si tese in jurul lui nuante cu ajutorul vocilor a patru personaje afectate de accidentul respectiv. Cum se schimba viata unei comunitati dupa ce-si pierde copiii, dar mai ales pe umerii cui cade vina. Si pentru ca sunt foarte putini cei care cred intr-o culpa a destinului, cineva trebuie pedepsit, toata aceasta vanatoare de raspunsuri instrainand familiile.

Cartea se citeste foarte usor, desi tonalitatea discursului se schimba de la un capitol la altul si trebuie sa fii atent la cum se reordoneaza detaliile accidentului in functie de amintirile personajului care-si spune povestea: soferita autobuzului, un parinte care si-a pierdut copiii in accident, avocatul care vrea sa reprezinte familiile sau unul din copiii care au supravietuit. O data dezvaluirile facute, intervine si problema moralitatii: la un moment dat spre sfarsitul cartii ai senzatia ca scriitorul incearca sa te convinga ca acele personaje pe care la inceput le compatimeai nu numai ca nu-ti merita compasiunea dar poarta in unele cazuri o vina mai mare decat cea pusa in discutie pana atunci.

Mi-a placut ideea de oras care are nevoie de copiii sai asa cum are nevoie o familie, fara copii comunitatea transformandu-se intr-o simpla adunatura de indivizi izolati. Am apreciat si cum scriitorul a surprins prin ochii unui strain atmosfera stranie a localitatii ingropate in zapada cu obiceiurile si farmecul ei amortit inainte ca ordinea lucrurilor sa fie deranjata si personajele sa trebuiasca sa-si asume consecintele slabiciunilor lor, ignoranta sau confuzia.

O carte tulburatoare despre copii pierduti intr-un fel sau altul, potrivita pentru primele zile de toamna.

13
Sep
09

Les heures bleues

“A une certaine heure de la nuit il n’y a plus aucun bruit autour de la maison. A la marée basse à cette distance de la chambre, on entend seulement le battement espacé du ressac, sans écho aucun. Dans cette trève il n’y a plus les aboiements des chiens ni la ferraille des camions. C’est après les derniers passages des gens, aux approches du jour, que les heures se vident de toute substance jusqu’à devenir des espaces nus, des sables de pure traversée. Le souvenir du baiser est alors très fort, il brûle leur sang, il fait qu’ils ne parlent pas, ils ne peuvent pas.” (Marguerite Duras – Les yeux bleus, cheveux noirs)

21
Jul
09

O scurta iesire din rutina

Cateva zile libere pe care aveam de gand sa le petrec la Braila s-au transformat intr-o mini-vacanta in toata regula. Cautand putina liniste si racoare am fugit la munte cateva zile in zona Bran-Moeciu de Jos asa ca imi cer scuze pentru raspunsurile intarziate la mailuri. Nici nu tin minte ultima oara cand am stat atata timp fara internet sau fara sa ma gandesc la contracte, facturi si alte griji de genul asta. Zona e minunata (am pus cateva poze aici), insa m-a surprins faptul ca, in afara turistilor straini atrasi de legenda castelului Bran, majoritatea pensiunilor si hotelurilor erau goale iar localnicii se intreceau in oferte sa atraga mai multi turisti decat vecinii. Am umblat pana cadeam de oboseala, m-am ratacit pe munte dar am si ras cum nu am mai ras de multa vreme. Nu as mai fi plecat de acolo.

Intoarsa la Constanta, citesc la Diana ca s-a deschis un targ in pavilionul expozitional, la doi pasi de mine asa ca a trebuit sa vad despre ce e vorba. Am dat de liniste si aici, spatiu aerist si o combinatie interesanta de carti, bijuterii, antichitati, putina muzica clasica, chiar si un stand cu masti venetiene de la care am furat o carte de vizita in cazul in care nu-l mai gasesc data viitoare. Nu am avut timp sa ma uit cu atentie la oferte dar fata de alte astfel de targuri care se organizeaza in Constanta, sunt incantata de rezultat. Acum sa vedem cat rezista minunea, pentru ca vorbind cu una din doamnele de la standuri, am inteles ca multi se gandesc sa se retraga de la targ inainte de 16 august din lipsa de clienti.

In alta ordine de idei, vara asta trece mult prea repede…

23
May
09

Ne jucam din nou

Feeria are pentru mine o leapsa de genul “ce-ar fi daca” si cu ocazia asta o sa-i raspund si lui Cinabru ale carui intrebari beletristice le-am ignorat pana acum. La prima insa am trisat putin si am sarit peste cele la care nu aveam nici cea mai mica idee ce sa raspund. So here we go: Continue reading ‘Ne jucam din nou’

24
Jan
09

Scrisori catre Milena

lettersIn timp ce citeam cartea asta, gandurile mi-au zburat si la alte “muze” ale scriitorilor sau artistilor si la actritele fetis ale unor regizori, la ce a reprezentat Zelda pentru Fitzgerald, Monica Vitti pentru Antonioni, Dora Maar pentru Picasso, Penelope Cruz pentru Almodovar, Edie Sedgwick pentru Warhol. In ce masura au inspirat sau dimpotriva, le-au fost dedicate anumite opere si daca opinia publica a avut vreun rol in transformarea lor in muze.

Dar revenind la scrisorile lui Kafka, am gasit editia Editurii Univers din 2000 care cuprinde in cea mai mare parte corespondenta dintre Kafka si Milena din anul 1920, cu doar cateva carti postale si scrisori pana in 1923.  Avand in vedere ca nu stiam mare lucru despre ea, a fost interesant sa aflu mai multe detalii despre Milena Jesenska, nu neaparat in postura de iubita a scriitorului. Se pare ca era un personaj destul de controversat in cercurile de intelectuali din Viena inca inainte sa-l cunoasca pe Kafka intr-o cafenea literara in cursul unei vizite la Praga. Provenea dintr-o familie traditionala ceea ce a dus la numeroase neintelegeri cu tatal ei in privinta modului de viata neconventional si chiar la o perioada petrecuta intr-un sanatoriu de boli nervoase, isi calma migrenele cu morfina si a fost adepta “miscarii noilor cai ale dragostei” care presupunea libertate deplina in alegerea partenerilor intr-o casatorie.

Nu am gasit in scrisori exact ce ma asteptam sa gasesc, si aici ma refer in special la tonul lor: unele sunt nostalgice, adevarate confesiuni din timpul unor nopti de insomnie, gandurile scriitorului despre Milena si relatia lor, boala sa sau descrierea unor vise, altele sunt reci, distante, acuzatoare sau pline de reprosuri si ironii.

“Stiam de fapt ce avea sa scrie in scrisoare, era de fapt inscris in spatele tuturor scrisorilor, era in ochii tai, in cutele de pe fruntea ta, si o stiusem, tot asa cum unul care si-a petrecut ziua intreaga in cine stie ce scufundare-in-somn-visare-spaima indaratul obloanelor inchise, seara deschide ferestrele si fireste nici nu e surprins si isi da seama ca a stiut tot timpul ca acum e intuneric, un intuneric miraculous si adanc.Vad cum te chinuiesti si te zbati si nu reusesti sa te desprinzi si n-ai sa te desprinzi vreodata, vad asta si totusi, n-am ingaduinta sa spun: ramai acolo unde esti!”

“De aceea si sunt intr-o anumita masura independent fata de tine, tocmai pentru ca dependenta trece dincolo de orice limite. Jocul alternativei, ori-ori, este prea mare. Ori esti a mea si atunci e bine, ori m-ai pierdut, si atunci nu e ceva rau, nu-i chiar nimic, nu mai ramane nici gelozie, nici suferinta, nici ingrijorare, chiar nimic. Si asta-i cu siguranta ceva vicios, sa construiesti bazandu-te pe o fiinta si sa se furiseze si acolo spaima in jurul temeliei; dar nu spaima in legatura cu tine, ci spaima ca te-ai incumetat sa construiesti asa.”

“Inca de cand am vorbit intr-o seara in Viena in treacat despre asta, am avut sentimentul ca noi cautam pe cineva pe care-l cunoastem bine, caruia ii ducem mult lipsa si pe care-l strigam de aceea cu numele cele mai frumoase, dar nu venea niciun raspuns; si cum ar fi putut raspunde cineva care nu era acolo, cat vedeai cu ochii de jur imprejur? Putine lucruri sunt sigure, dar unul din ele este acela ca nu vom trai niciodata impreuna, in aceeasi casa, trup langa trup, la aceeasi masa, niciodata, nici macar in acelasi oras.” Franz Kafka –  Scrisori catre Milena

28
Dec
08

Carti pretioase si bilanturi

p1040059

Am doua lepse de onorat inainte ca anul sa se incheie. In primul rand Diana ma intreba ce carte pretioasa am in biblioteca. Nu am putut alege o singura carte, am carti pretioase ca editie, aspect, cum ar fi cartile mele in limba franceza, carti pretioase ca vechime, una din ele fiind Madame Bovary, sau carti care-mi sunt dragi fie pentru poveste, fie pentru ca le-am primit de la cineva drag- Colectionarul de Fowles si Dragostea in vremea holerei- Marquez.

p1040165

Cristi pe de alta parte ma face sa ma gandesc la 8 lucruri din anul care a trecut. Nu pot sa spun ca a fost unul plin de evenimente:

1. Am schimbat 3 locuinte intr-un an.

2. Nu ma pot lauda ca am cunoscut multe persoane noi, dimpotriva mi-am mai facut ordine in asa-zisii prieteni.

3. Am reusit sa-mi fac mai mult timp pentru citit, fata de anii trecuti.

4. Am vazut Viena, unde m-as muta oricand daca as avea ocazia, jobul.

5. Am avut niste insomnii constructive.

6. Mi-am facut blogul prin primavara.

7. Am descoperit si vazut o multime de filme interesante.

8. Termin cu un regret: ca nici anul asta nu mi-am luat pisica.

Acestea fiind spuse, as vrea sa aflu ce carti pretioase are Ameer si cum a fost anul asta pentru Alexandra.