Archive for the 'books&music' Category

20
Sep
11

So many people are shut up tight inside themselves like boxes

Nu ar fi prima carte pe care m-am gandit sa o abandonez dupa primele pagini ca mai apoi sa-mi rezerve surprize placute. Dupa o carte de Tracy Chevalier, stilul lui Siri Hustvedt mi s-a parut pretentios si coplesitor prin multitudinea de detalii carora nu le vedeam rostul. Tot asteptam sa mi se spuna si o poveste, nebanuind ca o sa-mi fie oferite atat de multe daca aveam putina rabdare.

What I Loved detaliaza vietile a doua familii din lumea academica a New York-ului anilor ‘70: un profesor de istoria artei casatorit cu o scriitoare si un artist controversat a carui sotie este preocupata de sociologie, studiind boli de nutritie sau cazuri de isterie din secolul XIX. Cele doua familii, Hertzberg si Wechsler, isi traiesc impreuna dramele si bucuriile pana in momentul in care se intampla ceva care schimba modul in care personajele interactioneaza.

Scriitoarea observa, analizeaza si interpreteaza cum personajele fac fata unei pierderi, pierderea unui copil, pierderea sotiei, pierderea increderii sau a controlului.

What I Loved ofera uneori un spectacol fascinant si grotesc pe care nu l-am anticipat in acele prime pagini calculate. Am fost luata prin surprindere de mai toate twisturile cartii si niciunul din scenariile pe care mi le imaginam nu s-au adeverit. Ba chiar, dupa cateva zeci de pagini, romanul incepe sa aduca mai mult cu un thriller cu personaje stranii decat cu drama unor intelectuali.

Cartea aduce in discutie si interpretarea unor opere de arta pe care le poti citi, in care poti cauta semne ale intentiilor sau temerilor personajelor. Ceea ce a facut ca lectura sa fie si mai interesanta. Mi-au placut acele basme reinventate in opere de arta si maniera in care Siri Hustvedt le descrie, aproape hipnotic as spune, cu atata atentie ca ti le poti inchipui in fata ochilor.

Mi s-a parut o carte ambitioasa, sofisticata, si m-a convins sa caut si alte carti ale scriitoarei. Poate The Blindfold sau Sorrows of an American.

Advertisements
23
Aug
11

Franta pe care uitam s-o iubim

I-am indragit Testamentul francez si  Pe vremea fluviului Amur, dar dupa Fiica unui erou al Uniunii Sovietice sub asteptari si o incercare nereusita de a citi Recviemul pentru Est, nu as fi crezut ca Andrei Makine va mai ajunge curand printre lecturile mele.

Intre timp am dat peste acest volum cu scurte eseuri publicate in 2006 la invitatia editurii Flammarion de a celebra anul francofoniei si nu am rezistat tentatiei de a vedea ce a avut de spus Makine despre tara care i-a dat sansa sa-si faca cunoscute povestile.

Acuzator si ironic cand vorbeste despre cultura franceza, de ce a fost in trecut spiritul francez si ce reprezinta in prezent, dar si cu o doza de umor cand vine vorba de cheia misterului francez sau convingerile francezilor, scriitorul isi dezvaluie gandurile referitoare la acea Franta indepartata si misterioasa pe care o visa in copilarie, problema Algeriei postcoloniale, certurile politice din prezent sau diversitatea culturala.

Nu mi s-a parut o carte extraordinara, dar este de citit, mai ales daca sunteti familiarizati cu stilul scriitorului. Ca o curiozitate.

« Francitatea a insemnat intotdeauna cautarea de forme noi. Ca sa tii in frau haosul elementelor, ca sa starnesti aparitia frumusetii, sa-ti oferi o bucurie intelectuala, estetica sau carnala. Forma unei catedrale, a unei siluete feminine, a unui gand, a unei societati, a unei strofe… »

«  Asa arata astazi francezul care gandeste : o inteligenta infofolita in nenumarate straturi de protectie, si care tatoneaza, se strecoara printre subiecte interzise, se taraste pe un camp minat, inspaimantat de o posibila explozie. Si daca toate minele acestea n-ar fi decat imaginare ? Si daca n-am mai fi obligati, cand incepem o discutie sincera, sa cantarim caracteristicile etnice, sociale, sexuale ale interlocutorului nostru si sa ne cenzuram in functie de aceste criterii ? Si daca ne-am putea recapata verticalitatea si vorbi cu glas tare ? Ca Voltaire in momentele lui cele mai bune. Ca Hugo pe insula lui.  »

«  Franta si-a atras ura pentru ca francezii au lasat-o sa se goleasca de substanta ei, sa se transforme intr-un simplu teritoriu de populare, intr-un capetel de Eurasie mondializata. »

13
Jul
11

De la A la Z

De la Cristi o leapsa care initial mi s-a parut haioasa dar in final mi-a dat ceva batai de cap. E criminal sa pui o balanta sa aleaga intre atatea variante 😀

Asadar carti, muzica si filme pentru toate literele alfabetului:

Continue reading ‘De la A la Z’

01
Jul
11

Brooklyn

De la Numele ei era Viata a Melaniei Mazzucco nu am mai citit nicio carte care sa redea atat de convingator atmosfera New York-ului asaltat de imigranti in perioada de dupa al doilea razboi mondial.

Dar daca Melania Mazzucco isi baza intregul roman pe date reale din istoria propriei familii, ceea ce mi se parea ca intrerupe naratiunea in unele momente,  Colm Toibin lasa deoparte tonul de confesiune, dozand emotiile personajelor suficient cat povestea irlandezei care incearca sa-si gaseasca locul in peisajul colorat al Brooklyn-ului anilor ’50 sa fie credibila.

Urmarim cum Eilis Lacey paraseste micul oras irlandez unde nu gaseste o slujba potrivita studiilor ei si traverseaza oceanul amagindu-se ca astfel isi poate ajuta familia lasata in urma. Intimidata initial de toate schimbarile, personajul ei evolueaza continuu. Drept urmare, la final nu mai avem imaginea acelei tinere teribil de speriata, instrainata de familie, putem observa un soi de detasare si cum isi poate asuma decizii dificile.

E interesant de vazut cum scriitorul nu reda doar modul in care sunt priviti imigrantii de catre americani dar si mentalitatile diferitelor comunitati de imigranti, prejudecatile si conflictele care apar intre irlandezi si italieni de exemplu, sau cum se redefineste atitudinea new-yorkezilor fata de persoanele de culoare.

Din carte nu lipsesc nici acele pasaje care dau autenticitate si poate o nota nostalgica intregii povesti: o zi la plaja in Coney Island,  dansurile organizate de irlandezi in parohia Parintelui Flood sau serile petrecute de Eilis cu familia iubitului ei italian.

Este prima carte scrisa de Colm Toibin pe care o citesc si sunt sigura ca nu o sa fie si ultima. Imi place ca scrie fluid, reusind sa-si individualizeze personajele doar din cateva tuse, fara descrieri pretentioase.

25
Jun
11

De la o fereastra

« Uneori uitam de marea al carei miros patrunzator imi producea o euforie lucida, si gandeam – regandeam – lumea in valori ale cerului… Aici era superfluu sa vorbesti de cirus, cumulus, nimbus si alte forme catalogate. Norii nostri erau de alta rasa. Capriciosi si volubili refuzau orice clasificare. Daca erau cirus, cumulus ori nimbus, erau asa fara sa o stie si fara sa vrea sa o stie. Nu le pasa. Erau pe cer datorita regescului, tropicalului lor chef. Si tocmai din acest motiv, puteai sa-i vezi bagareti, iscoditori, figuri alegorice, infumurati, timizi, umflati, catarati unii peste altii, sau supusi, tarati de altii mai mari care erau Galagiosii, Stapanii de Sus, promitatori de Mari Ploi, desi se indepartau deodata fara sa daruiasca nimic pamantului insetat.

Alteori, insa, cand te asteptai mai putin, se opreau deasupra campurilor cu apasarea lor de plumb, inchizand orizontul din hotar in hotar si dintr-o data, infuriati pe neasteptate, se sfasiau in panglici, in scame daracite, si maturau firmamentul cu semne de primejdie, involburandu-se in cicloane din cele puternice, devastatoare, pornindu-si marea simfonie de cataclisme, tavalugul lor de « te dobor, te dobor si iarasi te dobor » ca sa plece intr-o buna dimineata de parca nu s-ar fi intamplat nimic, joviali, imbujorati, veseli si potlogari, cerandu-si parca scuze – sa fie intr-un ceas bun si sa te ia dracu’ – pentru cele savarsite in ajun… » 

Alejo Carpentier –  Ritualul primaverii

14
Jun
11

Great House

Am stat in cumpana daca sa scriu ceva despre carte pentru ca mi-a inselat asteptarile intr-o anumita masura. Ca de obicei, nu m-am putut abtine sa nu o compar cu prima carte scrisa de Nicole Krauss pe care am citit-o si care mi s-a parut a fi mai echilibrata si mai convingatoare. In Great House dramele si emotiile personajelor par sa cantareasca mai greu  decat povestea in sine si asta cred ca m-a facut sa nu o citesc cu atata drag cu cat am citit Istoria iubirii.

Great House urmareste incercarea unor personaje de a rememora momente din trecut, este o carte despre pierdere si singuratate, facand referire si la supravietuitorii Holocaustului si ce s-a intamplat dupa al doilea razboi mondial cu bunurile confiscate de nazisti.

Personaje din diferite colturi ale lumii – o scriitoare new-yorkeza singuratica, un poet chilian victima a regimului lui Pinochet, o scriitoare londoneza supravietuitoare a Holocaustului, un negustor de antichitati din Ierusalim care nu gaseste o modalitate de a comunica cu cei doi copii – toate sunt legate prin intermediul unui scrin cu o istorie interesanta care ajunge intr-un moment sau altul in posesia tuturor.

Scriitoarea asterne povestile sub forma de mozaic si isi invita cititorii sa descopere legaturile dintre aceste personaje prinse parca in trecut, incapabile sa-si traiasca prezentul, nu fara a avea grija sa ne intinda si unele capcane, mici detalii care pe mine m-au facut sa-mi imaginez scenarii gresite.

Este o carte tulburatoare, careia i-am apreciat istoriile personale dar care, in final, nu mi-a ramas atat de aproape ca Istoria iubirii. In fine, poate nici nu aveam cum sa o indragesc avand in vedere temele apasatoare, cert este insa ca in unele pagini am ramas cu senzatia ca scriitoarea s-a straduit cam mult sa potriveasca firele povestilor.

27
May
11

Balerine si revolutionari

Ritualul primaverii este o carte greu de incorsetat in categorii, o carte ambitioasa cu fraze intortocheate si un melanj de referinte la istorie si arta,  stiinta si balet, care m-a intimidat teribil in primele pagini, pana sa ma obisnuiesc cu stilul scriitorului.

O balerina rusa ce incearca sa puna in scena Ritualul Primaverii lui Stravinski si un arhitect cubanez care se ascunde din cauza convingerilor sale politice sunt purtati de scriitor de pe tarmurile unei sat spaniol in decorurile unui Paris haotic, pe scena New-Yorkului anilor ‘40 sau intr-o Havana sub a carei stralucire nobila se ascund  snobisme si prejudecati.

Marturiile celor doua personaje se impletesc frumos intr-o poveste in jurul careia sunt tesute multe altele, astfel incat de la o istorie personala ajungi sa fii martorul razboiului civil spaniol sau instaurarii regimului lui Fidel Castro. Momentele violente se intretaie cu cele feerice iar problemele rasiale aluneca gratios printre ideologiile politice si vanitatile burgheziei havaneze.

A fost greu de urmarit pe alocuri, ce-i drept, dar cartea mi-a placut foarte mult. Ma bucur ca nu am abandonat-o dupa acele prime pagini pentru ca a reusit intr-o saptamana agitata sa-mi linisteasca gandurile cu povestile ei despre revolutionari si balerine.

Iar ideea de a pune baletul in contextul unei lumi rascolite de revolutii mi s-a parut extraordinara. Alejo Carpentier a conturat o frumoasa poveste despre libertatea pe care ti-o poate conferi dansul, sau arta in general, atunci cand esti luat prin surprindere de o istorie careia nu-i apartii.