Archive for the 'in cautarea filmelor pierdute' Category

07
Oct
11

El último bandoneón

Am dat intamplator peste un documentar emotionant semnat de Alejandro Saderman care sunt sigura ca o sa le placa tuturor celor care iubesc tangoul.

O acordeonista ajunge in Buenos Aires cu gandul sa faca parte din orchestra unui cunoscut profesor de tango. La auditie afla insa ca vechiul ei acordeon nu este potrivit si i se mai acorda o sansa cu conditia sa-l inlocuiasca. Acesta este pretextul pentru o aventura fascinanta pe strazile Buenos Airesului in cautarea unui Doble A, un acordeon care nu a mai fost fabricat din anii’40, prin micile ateliere de reparat instrumente, prin cafenelele si salile unde se danseaza milonga.

Sunt aduse in fata camerei foste glorii ale tangoului, dansatori, acordeonisti, negustori dar si oameni simpli care vorbesc despre magia tangoului si a acordeonului amintindu-si de Gardel, Piazzolla, Anibal Troilo si de cum tangoul le-a schimbat viata.

O surpriza frumoasa a fost sa-i vad si pe Geraldine Rojas si Javier Rodriguez care-mi erau atat de dragi cand dansau impreuna vorbind despre tango ca o forma de a-ti arata afectiunea. El tango es  un sentimiento que se baila.

Este o minunatie, genul acela de documentar realizat fara prea multe pretentii dar foarte emotionant datorita marturiilor pe care le surprinde. Cateva imagini aici.

06
Oct
11

Povesti din belle epoque

Cand ma gandesc la regizorii care au folosit la belle époque drept decor pentru povestile lor, Max Ophüls este primul care-mi vine in minte cu frumoasele sale contes de fées pour grandes-personnes: Le Plaisir, La Ronde sau Letter from an Unknown Woman. Weekendul trecut am descoperit un alt film minunat din acea perioada, regizat de Jacques Becker si avandu-i in rolurile principale pe Simone Signoret si un foarte tanar Serge Reggiani.

Casque d’or (1952) reda tensiunile lumii gangsterilor din Parisul sfarsitului de secol XIX in momentul in care o femme fatale carismatica si provocatoare tulbura loialitatile si ierarhia care existau pana in acel moment printre raufacatorii din Belleville. Filmul este un lung sir de imagini si situatii contrastante: valsuri si idile in decoruri rustice urmate de crime violente pe stradutele dosnice ale Parisului. Film romantic de atmosfera si film cu gangsteri.

Mi-a placut acel amestec de candoare si violenta si faptul ca regizorul nu mizeaza doar pe faradelegile bandei conduse de Claude Dauphin, dovedindu-se si un fin observator al trairilor personajelor. Ce sa mai vorbesc de jocul fara cusur al actorilor care aduce un plus de dramatism povestii.

Simone Signoret ma obisnuise deja cu rolurile de femme fatale voluptoasa asa ca rolul ei nu a fost nicio surpriza. Serge Reggiani in schimb parca nu-si gasea locul initial intr-un astfel de tablou, il vedeam in povestea de dragoste, nu si in lumea criminalilor fara scrupule din Paris. Dar cat de rau m-am inselat… in final, jocul lui este cel mai convingator, chipul lui este cel care-ti ramane in minte si dupa cateva zile dupa ce s-a terminat povestea. Unul din motivele pentru care recomand filmul.

02
Sep
11

The Summer of ’65

Cateva filme fara sunet din arhiva personala a actorului Roddy McDowall au fost date publicitatii zilele trecute. Majoritatea filmate in vara anului 1965 la plaja sau in casele de vacanta ale actorilor. I can’t stop watching !

Christopher Plummer & Natalie Wood

Lauren Bacall, Anthony Perkins & Jane Fonda

Rock Hudson & Lauren Bacall

Kirk Douglas, Lauren Bacall & Paul Newman       

18
Aug
11

Ascunzisuri

Gasesc din ce in ce mai rar filme in timpul carora, pentru cateva ore,  ma pot bucura de fiecare imagine, culoare si senzatie de pe ecran fara sa ma mai gandesc la nimic altceva.

Regizat de Olivier Assayas, Les destinees sentimentales (2000)  prezinta de-a lungul a 30 ani o comunitate din Limoges, cu traditiile si rivalitatile ei, cu manufactura de portelan si distileria de coniac unde lucreaza toate familiile, si mai ales cu prejudecatile ei.

Atunci cand un pastor protestant indrazneste sa divorteze de sotia infidela si sa aiba o relatie departe de ochii familiei cu nepoata unui afacerist din zona, isi atrage dezaprobarea tuturor. Se retrage o perioada in Elvetia intr-un peisaj idilic dar este nevoit sa se intoarca in mijlocul comunitatii indignate pentru a prelua afacerea familiei.

Filmul este minunat interpretat. Charles Berling da viata unui personaj tensionat, caruia cu greu ii ghicesti motivatiile, prins de-a lungul anilor intre responsabilitatea fata de familie si vocatia de preot.  Isabelle Huppert, severa, nevrotica in rolul sotiei infidele a pastorului care se victimizeaza pentru orice si Emmanuelle Beart, naturala si eleganta in orice scena, ca e vorba de minunatul dans de la inceputul filmului sau de cules cirese intr-o dupa-amiaza de vara,  echilibreaza intr-un fel filmul si par sa-i faca deciziile personajului principal mai usor de inteles.

Este interesant de vazut si cum, asemanator cu L’Heure d’ete (2008)  unde urmaream cum articolele de mobilier paraseau casa batraneasca, in Les destinees sentimentales sunt studiate cu acelasi ochi nostalgic portelanurile familiei Barnery sau sticlele de coniac nobil ale batranului Pommerel. Modul in care regizorul isi manifesta si aici interesul pentru obiecte si  traditie in general, aceeasi atentie pentru detaliu pe care am observat-o si in primul film, ma face sa cred ca–i sunt caracteristice si ca le voi gasi si in alte filme care-i poarta semnatura.

Alta familie, alte ascunzisuri. Un secret (2007) este povestea unei familii de evrei in Franta ocupata de nazisti, o poveste spusa mai intai in joaca de un copil care incearca sa puna cap la cap noutatile despre istoria familiei pe care le fura de la cei din jur. Personajul darama piesele si reconstruieste povestea iar si iar, pana cand jocul capata greutatea unei confidente.

Un film cu multe fapte trecute sub tacere, despre cum o istorie spusa gresit poate deforma prezentul unei familii si cum ne folosim uneori de adevaruri spuse pe jumatate pentru a trai intr-o poveste confortabila.

Marturisesc ca, desi filmul are cateva stangacii si poti anticipa usor anumite reactii ale personajelor, ca si in cazul  peliculei regizate de Assayas, m-am bucurat de fiecare cadru, personaj, de fiecare particica a povestii dezvaluite cu atata rabdare de regizorul Claude Miller. Cele doua filme au fost ca o placere vinovata pe care am incercat sa o prelungesc cat mai mult.

13
Jul
11

De la A la Z

De la Cristi o leapsa care initial mi s-a parut haioasa dar in final mi-a dat ceva batai de cap. E criminal sa pui o balanta sa aleaga intre atatea variante 😀

Asadar carti, muzica si filme pentru toate literele alfabetului:

Continue reading ‘De la A la Z’

29
Jun
11

La baie des anges

In 1963, inainte de Umbrelele din Cherbourg si Domnisoarele din Rochefort, Jacques Demy a adus pe ecran o poveste mai sobra, despre evadarile din cotidian la care recurgem uneori si usurinta cu care putem pierde totul intr-un moment pe care-l credeam norocos.

Claude Mann interpreteaza un functionar plictisit de rutina de zi cu zi si de un tata autoritar care se lasa prins in exuberanta si libertatea pe care are impresia ca i le ofera jocurile de noroc. Dupa ce o intalneste pe Jackie, o femme fatale impulsiva trecuta de prima tinerete pentru care un joc la ruleta este o adevarata experienta religioasa,  Jean se decide sa-si schimbe planurile de vacanta. Lasa in urma viata lipsita de suprize pe care o avea inainte, preferand sa-si duca necazurile si bucuriile dintr-un cazino in altul de-a lungul Coastei de Azur.

 Mi-a placut ca in ciuda temelor grave regizorul nu transforma escapadele celor doi in ceva moralizator.  Jacques Demy nu pare sa dea lectii de morala ci mai degraba lectii de stil, Jeanne Moreau fiind de neuitat in rolul voluptoasei platinate. Cu tinutele ei extravagante si lectiile de seductie in peisajele superbe ale Rivierei  Franceze isi eclipseaza cu desavarsire partenerul de ecran si te face sa te intrebi daca filmul este intr-adevar o poveste despre pierdere si viciu sau una despre eleganta anilor ’60. Cateva scene aici.

07
Jun
11

Guy and Madeline on a Park Bench

Un musical experimental regizat de Damien Chazelle in care totul pare improvizatie. Un amestec de jazz si cadre alb-negru cu o doza de romantism si poate un pic amatorism.

Regizorul uita uneori de povestea trompetistului si pune accentul mai mult pe atmosfera dar, chiar si asa, scenele nouvelle vague in pasi de step mi s-au parut originale, iesite din comun.