Archive for the 'ramasitele zilei' Category

07
Oct
11

El último bandoneón

Am dat intamplator peste un documentar emotionant semnat de Alejandro Saderman care sunt sigura ca o sa le placa tuturor celor care iubesc tangoul.

O acordeonista ajunge in Buenos Aires cu gandul sa faca parte din orchestra unui cunoscut profesor de tango. La auditie afla insa ca vechiul ei acordeon nu este potrivit si i se mai acorda o sansa cu conditia sa-l inlocuiasca. Acesta este pretextul pentru o aventura fascinanta pe strazile Buenos Airesului in cautarea unui Doble A, un acordeon care nu a mai fost fabricat din anii’40, prin micile ateliere de reparat instrumente, prin cafenelele si salile unde se danseaza milonga.

Sunt aduse in fata camerei foste glorii ale tangoului, dansatori, acordeonisti, negustori dar si oameni simpli care vorbesc despre magia tangoului si a acordeonului amintindu-si de Gardel, Piazzolla, Anibal Troilo si de cum tangoul le-a schimbat viata.

O surpriza frumoasa a fost sa-i vad si pe Geraldine Rojas si Javier Rodriguez care-mi erau atat de dragi cand dansau impreuna vorbind despre tango ca o forma de a-ti arata afectiunea. El tango es  un sentimiento que se baila.

Este o minunatie, genul acela de documentar realizat fara prea multe pretentii dar foarte emotionant datorita marturiilor pe care le surprinde. Cateva imagini aici.

Advertisements
23
Aug
11

Franta pe care uitam s-o iubim

I-am indragit Testamentul francez si  Pe vremea fluviului Amur, dar dupa Fiica unui erou al Uniunii Sovietice sub asteptari si o incercare nereusita de a citi Recviemul pentru Est, nu as fi crezut ca Andrei Makine va mai ajunge curand printre lecturile mele.

Intre timp am dat peste acest volum cu scurte eseuri publicate in 2006 la invitatia editurii Flammarion de a celebra anul francofoniei si nu am rezistat tentatiei de a vedea ce a avut de spus Makine despre tara care i-a dat sansa sa-si faca cunoscute povestile.

Acuzator si ironic cand vorbeste despre cultura franceza, de ce a fost in trecut spiritul francez si ce reprezinta in prezent, dar si cu o doza de umor cand vine vorba de cheia misterului francez sau convingerile francezilor, scriitorul isi dezvaluie gandurile referitoare la acea Franta indepartata si misterioasa pe care o visa in copilarie, problema Algeriei postcoloniale, certurile politice din prezent sau diversitatea culturala.

Nu mi s-a parut o carte extraordinara, dar este de citit, mai ales daca sunteti familiarizati cu stilul scriitorului. Ca o curiozitate.

« Francitatea a insemnat intotdeauna cautarea de forme noi. Ca sa tii in frau haosul elementelor, ca sa starnesti aparitia frumusetii, sa-ti oferi o bucurie intelectuala, estetica sau carnala. Forma unei catedrale, a unei siluete feminine, a unui gand, a unei societati, a unei strofe… »

«  Asa arata astazi francezul care gandeste : o inteligenta infofolita in nenumarate straturi de protectie, si care tatoneaza, se strecoara printre subiecte interzise, se taraste pe un camp minat, inspaimantat de o posibila explozie. Si daca toate minele acestea n-ar fi decat imaginare ? Si daca n-am mai fi obligati, cand incepem o discutie sincera, sa cantarim caracteristicile etnice, sociale, sexuale ale interlocutorului nostru si sa ne cenzuram in functie de aceste criterii ? Si daca ne-am putea recapata verticalitatea si vorbi cu glas tare ? Ca Voltaire in momentele lui cele mai bune. Ca Hugo pe insula lui.  »

«  Franta si-a atras ura pentru ca francezii au lasat-o sa se goleasca de substanta ei, sa se transforme intr-un simplu teritoriu de populare, intr-un capetel de Eurasie mondializata. »

08
May
11

Herr Ober, zwei Mocca

Venind parca dintr-o epoca in care mustata era un must have si o obligatie….Henry de Winter

01
Apr
11

O dolce vita zgomotoasa

…sau cum mi-am petrecut la Roma cea mai agitata vacanta din ultimii ani. Este adevarat ca Roma are monumente coplesitoare, muzee de arta pe care nici intr-o luna nu cred ca le-ai putea vizita in intregime, biserici impresionante si trattorii cochete dar este mult prea aglomerata, dezorganizata, zgomotoasa, chiar si in cartierele vechi pe stradutele inguste pe unde de-abia isi pot face loc scuterele si masinutele-buburuza pe care le intalnesti la tot pasul. Nu reuseam sa fac o poza linistita fara sa apara de te miri unde ceva pe doua sau patru roti sa ma faca sa ma lipesc de un perete si sa imbratisez o bucata de tencuiala.

Undeva intre doua astfel de aventuri cu scutere pe stradute pitoresti si un spectacol cu « stronzo », « idiota » si alte vorbe de alint la o trecere de pietoni mi-am dat seama ca pe viitor imi doresc sa vizitez orase ceva mai linistite.

Dar sa trec si la lucrurile frumoase. Lasand la o parte nebunia de pe strazi, Roma are galerii de arta extraordinare, acolo am mancat cea mai buna inghetata si am baut cea mai tare cafea de pana acum – old habits die hard…. mai ales la cate feluri de cafea aveam de incercat, cum puteam sa rezist tentatiei ? Diminetile sunt linistite si e minunat sa te poti plimba pe racoare o ora-doua inainte ca turistii sa dea buzna si pravaliile sa se deschida. Mi-au placut Galleria Borghese, Piazza di Spagna, Piazza Navona si in general cum italienii au putut improviza o piazza sau piazzeta cu fantani sau obeliscuri oriunde se intersectau niste stradute.

Vaticanul mi s-a parut asaltat de turisti in deriva care nu stiau exact ce cautau pe acolo dorind doar sa bifeze obiectivul si nu va puteti imagina ce dezamagita am fost descoperind Bocca della Verita sufocata de o coada uriasa. Poate m-am uitat eu de prea multe ori la Vacanta la Roma dar mi-o imaginam ca un loc boem unde puteai da o fuga oricand, nu un obiectiv turistic cu program, coada si ghiseu la care sa lasi bani pentru a face o poza. I s-a dus tot farmecul.

Si daca tot am ajuns la filme, italienii au avut o idee foarte frumoasa : in locurile unde s-au filmat diverse scene, am vazut panouri care sa aminteasca trecatorilor de La dolce vita, Vacanta la Roma sau C’eravamo tanti amati. Pe la Fontana di Trevi am trecut de patru cinci ori cat am stat in Roma si o sa mi-o amintesc ca unul din locurile mele preferate. La fel si Trastevere unde m-as fi plimbat ore in sir printre casutele vechi dichisite cu azalee colorate, printre osterii si gelaterii cu masute in miniatura si tot felul de bunatati. Aici am avut surpriza sa gasesc anticariate cu multe carti in limba franceza si ateliere de reparat papusi de portelan dar este si locul unde m-am ratacit cu harta in brate pe stradutele intortocheate.

Evident ca trebuie sa amintesc si de pisicile orasului pe care le intalnesti peeesste tot : prin librarii, la Colosseum, intr-o colonie speciala pentru ele la Torre Argentina, stand la soare printre ruine sau intinzandu-se lenes in gradinile de portocali de la Galeria Spada. Exista o Via della Gatta si pana si aeroportul avea un motan batran in dotare !

Am plecat din Roma cam debusolata: de la o ora la alta fie ma declaram incantata de descoperirile din cartierele vechi si de faptul ca acolo am avut si eu senzatia ca in sfarsit a venit primavara, fie juram ca nu-i mai calc vreodata stradutele. O vacanta cu peripetii intr-un oras al extremelor.

Cateva poze aici sau pe facebook.

18
Mar
11

Sous mes fenêtres

« Une nuit, il n’y a pas si longtemps, un homme et une femme sont passés sous mes fenêtres. C’était le cœur de la nuit. Ils chantaient une certaine chanson, je ne sais pas laquelle, mais il me semblais l’avoir déjà entendue, seulement une fois dans ma vie, peut-être dans une heure de bonheur. Seuls dans le monde, ils chantaient, d’une voix douce, appliquée, ils ne braillaient pas comme des ivrognes, ils s’écoutaient chanter. Seul deux qui s’aimaient, qui étaient encore dans le vif d’un amour naissant, pouvaient chanter de la sorte; au cœur de la nuit, à cette heure où l’humanité écrasée d’oubli se repaît de sommeil, ils avaient ce loisir de s’appliquer à chanter. C’était une fleur rouge qui tout à coup sortait de la nuit de pierre. »

(Marguerite Duras – Cahiers de la guerre. Cahier beige)

10
Mar
11

Break the night with colour

Picturile pe suprafete tridimensionale ale lui Holton Rower

O plimbare prin cartierele colorate din Buenos Aires

Colectia exuberanta Dior Haute Couture pentru aceasta primavara

Personajele din schitele lui Rene Gruau

Imagini care te duc cu gandul la vacanta intr-un numar McCall’s Magazine

24
Jan
11

Cuvinte inselatoare in pravalii de scortisoara

Am gasit in povestirile lui Bruno Schulz unele fragmente de o frumusete sumbra, referiri la o copilarie careia ii descoperi treptat tainele si obsesiile. Lentoarea unei plimbari intr-o dupa-amiaza de august sau magia vazuta in hatisul ierburilor dintr-o gradina parasita. Figura tatalui care dispare in odaile pline de vechituri.

Orice gest banal se transforma in ceva neasteptat,  luxuriant, in imaginatia copilului:

“ Uneori tata lasa cartea si pleca. Si in vreme ce vantul rasfoia filele, fluturandu-le culorile si imaginile, prin coloanele textului ei se scurgea un fior, aruncand dintre litere stoluri de randunici si ciocarlii. Cartea intreaga isi lua zborul, risipindu-se fila cu fila si patrundea in peisajul pe care il satura de culoare. Uneori dormea iar vantul sufla usor in ea, ca intr-un trandafir cu sute de petale, si ea isi deschidea filele, petala cu petala, pleoapa dupa pleoapa; toate oarbe, catifelate si adormite, ascunzand in adancul lor pupile albastre, culori de paun, cuiburi tipatoare de colibri.”

“ Ce-i de facut cu intamplarile care nu-si au locul lor in timp, cu intamplarile care au venit prea tarziu, cand tot timpul fusese daruit, impartit, defalcat, iar ele au ramas in drum, neoranduite, suspendate in vazduh, fara camin, pribege? Sa fie timpul neincapator pentru toate intamplarile? E posibil ca toate locurile timpului sa fi fost vandute? Ingrijorati, alergam de-a lungul trenului cu intamplari, pregatindu-ne de drum.”

(Bruno Schulz – Manechinele)