27
May
11

Balerine si revolutionari

Ritualul primaverii este o carte greu de incorsetat in categorii, o carte ambitioasa cu fraze intortocheate si un melanj de referinte la istorie si arta,  stiinta si balet, care m-a intimidat teribil in primele pagini, pana sa ma obisnuiesc cu stilul scriitorului.

O balerina rusa ce incearca sa puna in scena Ritualul Primaverii lui Stravinski si un arhitect cubanez care se ascunde din cauza convingerilor sale politice sunt purtati de scriitor de pe tarmurile unei sat spaniol in decorurile unui Paris haotic, pe scena New-Yorkului anilor ‘40 sau intr-o Havana sub a carei stralucire nobila se ascund  snobisme si prejudecati.

Marturiile celor doua personaje se impletesc frumos intr-o poveste in jurul careia sunt tesute multe altele, astfel incat de la o istorie personala ajungi sa fii martorul razboiului civil spaniol sau instaurarii regimului lui Fidel Castro. Momentele violente se intretaie cu cele feerice iar problemele rasiale aluneca gratios printre ideologiile politice si vanitatile burgheziei havaneze.

A fost greu de urmarit pe alocuri, ce-i drept, dar cartea mi-a placut foarte mult. Ma bucur ca nu am abandonat-o dupa acele prime pagini pentru ca a reusit intr-o saptamana agitata sa-mi linisteasca gandurile cu povestile ei despre revolutionari si balerine.

Iar ideea de a pune baletul in contextul unei lumi rascolite de revolutii mi s-a parut extraordinara. Alejo Carpentier a conturat o frumoasa poveste despre libertatea pe care ti-o poate conferi dansul, sau arta in general, atunci cand esti luat prin surprindere de o istorie careia nu-i apartii.


5 Responses to “Balerine si revolutionari”


  1. May 27, 2011 at 7:03 pm

    Trece pe lista. Ce sa zic, m-ai facut tare curios. Spre rusinea mea nu doar ca n-am citit nimic de Carpentier, dar cred ca nici n-am auzit de el pana acum. Pagina de wiki a fost de ajutor, pare sa fi avut o viata fascinanta! Merci

  2. 2 moonlightblues
    May 27, 2011 at 9:05 pm

    si pentru mine a fost prima carte de Carpentier 🙂 citisem cateva cuvinte despre ea, pe un alt blog cred, si mi s-a parut interesant subiectul dar nu am crezut ca va fi atat de coplesitoare prin detalii. merita citita, eu una stiu ca o sa caut si alte carti ale scriitorului 🙂

  3. May 28, 2011 at 11:57 am

    Pare interesantă…n-am citit nimic Carpentier şi mă tentează după ce-am citit postarea ta 🙂 Pun pe listă de citit 🙂


Leave a reply to moonlightblues Cancel reply


in cautarea filmelor pierdute

Bookdepository

buy the book from The Book Depository, free delivery

Coltul colectionarului