Ascunzisuri

Gasesc din ce in ce mai rar filme in timpul carora, pentru cateva ore,  ma pot bucura de fiecare imagine, culoare si senzatie de pe ecran fara sa ma mai gandesc la nimic altceva.

Regizat de Olivier Assayas, Les destinees sentimentales (2000)  prezinta de-a lungul a 30 ani o comunitate din Limoges, cu traditiile si rivalitatile ei, cu manufactura de portelan si distileria de coniac unde lucreaza toate familiile, si mai ales cu prejudecatile ei.

Atunci cand un pastor protestant indrazneste sa divorteze de sotia infidela si sa aiba o relatie departe de ochii familiei cu nepoata unui afacerist din zona, isi atrage dezaprobarea tuturor. Se retrage o perioada in Elvetia intr-un peisaj idilic dar este nevoit sa se intoarca in mijlocul comunitatii indignate pentru a prelua afacerea familiei.

Filmul este minunat interpretat. Charles Berling da viata unui personaj tensionat, caruia cu greu ii ghicesti motivatiile, prins de-a lungul anilor intre responsabilitatea fata de familie si vocatia de preot.  Isabelle Huppert, severa, nevrotica in rolul sotiei infidele a pastorului care se victimizeaza pentru orice si Emmanuelle Beart, naturala si eleganta in orice scena, ca e vorba de minunatul dans de la inceputul filmului sau de cules cirese intr-o dupa-amiaza de vara,  echilibreaza intr-un fel filmul si par sa-i faca deciziile personajului principal mai usor de inteles.

Este interesant de vazut si cum, asemanator cu L’Heure d’ete (2008)  unde urmaream cum articolele de mobilier paraseau casa batraneasca, in Les destinees sentimentales sunt studiate cu acelasi ochi nostalgic portelanurile familiei Barnery sau sticlele de coniac nobil ale batranului Pommerel. Modul in care regizorul isi manifesta si aici interesul pentru obiecte si  traditie in general, aceeasi atentie pentru detaliu pe care am observat-o si in primul film, ma face sa cred ca–i sunt caracteristice si ca le voi gasi si in alte filme care-i poarta semnatura.

Alta familie, alte ascunzisuri. Un secret (2007) este povestea unei familii de evrei in Franta ocupata de nazisti, o poveste spusa mai intai in joaca de un copil care incearca sa puna cap la cap noutatile despre istoria familiei pe care le fura de la cei din jur. Personajul darama piesele si reconstruieste povestea iar si iar, pana cand jocul capata greutatea unei confidente.

Un film cu multe fapte trecute sub tacere, despre cum o istorie spusa gresit poate deforma prezentul unei familii si cum ne folosim uneori de adevaruri spuse pe jumatate pentru a trai intr-o poveste confortabila.

Marturisesc ca, desi filmul are cateva stangacii si poti anticipa usor anumite reactii ale personajelor, ca si in cazul  peliculei regizate de Assayas, m-am bucurat de fiecare cadru, personaj, de fiecare particica a povestii dezvaluite cu atata rabdare de regizorul Claude Miller. Cele doua filme au fost ca o placere vinovata pe care am incercat sa o prelungesc cat mai mult.

De la A la Z

De la Cristi o leapsa care initial mi s-a parut haioasa dar in final mi-a dat ceva batai de cap. E criminal sa pui o balanta sa aleaga intre atatea variante 😀

Asadar carti, muzica si filme pentru toate literele alfabetului:

Herr Ober, zwei Mocca

Venind parca dintr-o epoca in care mustata era un must have si o obligatie….Henry de Winter

Tra donne sole

Le amiche (1955) aduna gandurile, tacerile dar si tiradele a cinci femei din Torino in imagini de o eleganta desarvarsita. Pentru ca, asa cum m-a obisnuit, Antonioni lasa imaginile sa-si spuna povestea si nu incarca pelicula cu detalii lipsite de semnificatie. O fi considerat un regizor pretentios sau demodat dar asta cred ca mi-a placut intotdeauna in filmele lui, cum orice gest, orice privire are o poveste nerostita. Si nota aceea de nostalgie pe care o imprima oricarei imagini.

Le amiche preia subiectul unui roman de Cesare Pavese: Clelia se intoarce in Torino dupa o lunga perioada de absenta pentru a deschide un magazin si intra in cercul de prieteni al unei femei pe care o cunoaste intr-un hotel. Un cerc boem cu aparitii stilate, prezentari de moda si plimbari pe plaja din care mai fac parte un cuplu de artisti si o tanara care starneste ingrijorarea tuturor printr-un comportament de neinteles.

Eu l-am vazut ca pe un film despre singuratate si dezamagirea din momentul in care ne dam seama ca trairile si asteptarile noastre nu se regasesc in persoanele din jur iar confirmarea mult asteptata intarzie sa apara.

O alta tema ce apare in mai toate conversatiile sunt relatiile celor cinci distinse doamne: iubirea este privita de unele pragmatic, ca o simpla conventie sociala, o mondenitate, de altele ca ceva care poate fi trecut pe locul doi sau dimpotriva, lucrul la care li se raporteaza intreaga existenta. Cate personaje, atatea tipologii… Pornind de la asemenea discutii cred ca se poate interpreta mult mai mult dar las asta pe seama celor care se hotarasc sa vada filmul.

Actritele sunt foarte bine alese, printre aparitiile lor gratioase actorii din film trecand aproape neobservati.

Si poate a fost doar o impresie, dar Le amiche nu are acea lentoare din filmele de mai tarziu ale regizorului, nu mi-a lasat senzatia ca timpul trece mai incet.

 

The Fallen Idol

Prima colaborare a regizorului Carol Reed cu Graham Greene, cu un an inainte sa apara The Third Man, ofera o perspectiva inedita filmelor cu personaje – copii aratand ca uneori si adultii pot invata lectii pretioase.

Copilul unui ambasador aflat in misiune la Londra devine martorul unei relatii intre valetul tatalui sau si secretara ambasadei. Cum parintii sunt plecati mai tot timpul Phillipe isi petrece zilele in bucatarie in compania angajatilor unde surprinde fara voia sa scene si franturi de conversatie pe care le interpreteaza dupa bunul plac. Este prea devreme sa inteleaga asa ca devine complicele jocurilor adultilor.

Dar atunci cand are loc o aparenta crima Phillipe este pus in situatia de a nu sti cum sa interpreteze lucrurile, nu stie daca ar trebui sa pastreze secretele prietenilor sau sa spuna adevarul, ambiguitatea creata in jurul loialitatii copilului reusind sa mentina starea de tensiune pana la sfarsitul filmului.

Carol Reed se joaca ingenios cu unghiurile de filmare ale camerei si decorurile, avand in vedere ca perspectiva spectatorului este marginita de interiorul acelei ambasade aproape pustii. Asa se face ca unele din cele mai interesante cadre sunt subliniate prin diverse artificii ale camerei cum ar fi schimbarea perspectivelor in momentul asa-zisei crime sau jocurile de umbre in casa intunecata.

Nu am avut cine stie ce asteptari cand am ales sa vad filmul. In comparatie cu The Third Man Night Train to Munich(1940) nu mi se paruse atat de original si alte filme regizate de Reed nu mai vazusem. Dar  The Fallen Idol(1948) merita sa fie vazut. Mi-a placut cum regizorul pune in discutie minciunile adultilor si limitele care se impun atunci cand copiii sunt implicati in situatii delicate fara sa transforme totul in ceva vadit moralizator.

The Little Stranger

The Little Stranger este la prima vedere povestea declinului unei familii dupa al doilea razboi mondial, intr-o perioada in care in Anglia valorile asa-zisei aristocratii dispar incetul cu incetul iar vechile case se naruie in ciuda incercarilor proprietarilor de a pastra aparentele de stralucire si opulenta.

Chiar daca subiectul cartii o apropie de povestile de familie, modul in care Sarah Waters exploreaza tema plaseaza romanul alaturi de povestile gotice cu case bantuite. Nu unul din genurile mele preferate, trebuie sa recunosc, dar aici scriitoarea reuseste tot timpul sa fie la limita acestui amestec de stiluri. Nici pe la jumatatea cartii nu stii daca citesti saga unei familii sau o poveste cu fantome.

Totul este prezentat din perspectiva medicului familiei Ayres. Doctorul Faraday fusese implicat cu ani in urma in unele evenimente la Hundreds Hall asa ca ar trebui sa fie cel mai in masura sa observe schimbarile care au intervenit intre timp. El este singurul personaj care cauta explicatii rationale pentru evenimentele stranii si pentru nebunia care-i cuprinde treptat pe toti membrii familiei Ayres, refuzand sa creada in existenta unui spirit malefic ce bantuie vechea resedinta. Ceea ce reiese este un joc bizar de circumstante si posibilitati iar scriitoarea are grija sa nu te lase sa scapi de umbra indoielii nici macar citind ultima fraza a cartii.

Din pacate in acest roman nu am mai intalnit o structura originala, ceea ce mi-a placut atat de mult in The Night Watch si nici micile artificii referitoare la timp.

Dar lasand deoparte comparatiile, Sarah Waters mi se pare o scriitoare care reda foarte bine atmosfera anumitor perioade din istoria Angliei, imi place tensiunea scriiturii ei si cum dezvolta personaje convingatoare, complexe. Sunt curioasa sa vad ce stil a ales in alte romane.

The Swinging Sixties

Ce se auzea la radio pe atunci

Runaround Sue si These Boots are Made for Walkin’

Un film Rock’n Roll despre Danemarca anilor  ’60 – Twist and Shout

Imagini si documentar cu excentricii acelor ani

AdPrinturile si moda anilor ‘60

Catherine Deneuve in Les Parapluies de Cherbourg

Richard Yates si povestea a doua surori in America anilor ’50-’60

Le feu follet

M-am intrebat de multe ori de ce imi plac atat de mult filmele lui Louis Malle. La inceput, dupa Ascenseur pour l’echafaud si Les Amants mi-am zis ca este vorba de eleganta cadrelor lui, de modul inselator in care imbraca dramele personajelor. Dar cred ca de fapt imi place pentru ca este unul din regizorii care reda atat de frumos intimitatea personajelor lui.

Le feu follet (1963) se deschide chiar cu o astfel de scena: dupa o noapte impreuna un el si o ea fumeaza o tigara si privindu-i te simti un intrus, un voyeur, ca si cum ai asista la discutia unor persoane pe care le cunosti deja.

Maurice Ronet are rolul unui alcoolic care a petrecut cateva luni intr-o clinica din Versailles pentru a-si trata dependenta. Este nevoit la indemnul medicilor sa paraseasca locul si de aceea se hotaraste sa reia legatura cu cativa prieteni.

Tot ce inseamna certitudine i se pare plictisitor, mediocru, si cauta o aprobare a modului sau de viata si a valorilor in care inca mai crede la prietenii pe care nu i-a mai vazut de ani de zile. Printre ei, la adapostul unei reputatii de aventurier-fost alcoolic, conduce discutiile catre adevaruri deranjante pentru persoanele care au impresia ca si-au gasit deja o ordine in viata.

Asa ca se retrage cu indoielile lui in locul unde se simte confortabil, printre carti, fotografii si amintiri.

Pianul lui Erik Satie si cel mai trist, poetic, dezarmant film al lui Malle:

 

Deneuve et les livres

“J’adore les livres, les mots, les caractères, le graphisme, les couvertures, le papier. Le livre est pour moi un objet magique, je l’aime comme je peux aimer un tableau. Et si j’achète des livres que je n’ai pas le temps de lire, parce que je lis beaucoup moins que je ne le voudrais, je m’assure que je les lirai un jour. J’ai besoin de leur présence, de savoir qu’ils sont là, au cas où j’aurais besoin d’eux…Chez moi, j’en ai partout et ceux que je ne lis pas sont comme des reproches. Je consomme beaucoup de journaux et ils m’écartent des livres. Si j’étais un livre, je voudrais être dévoré”.

Catherine Deneuve in interviuri

Photography

“Those grey or sepia shadows, phantomlike and almost undecipherable, are no longer traditional family portraits but rather the disturbing presence of lives halted at a set moment in their duration, freed from their destiny; not, however by the prestige of art but by the power of an impassive mechanical process.

Photography does not create eternity, as art does, it embalms time, rescuing it simply from its proper corruption”

(André Bazin – What is Cinema?, Vol I, p.14)

Cats at Sea

“Accepting her fate as an orphan of war, Miss Hap, a two-week old Korean kitten chows down on canned milk, piped to her by medicine dropper with the help of Marine Sergeant Frank Praytor … The Marine adopted the kitten after its mother was killed by a mortar barrage near Bunker Hill. The name, Miss Hap, Sergeant Praytor explained, was given to the kitten ‘because she was born at the wrong place at the wrong time’.” Korea,  1953

Cats in the Sea Services

The Roaring Twenties

O colectie de fotografii cu celebrele Ziegfeld Girls

15 Greatest Silent Films

Un video haios– So granny, what did you do when you were a girl?

20’s Slang

Looking for Lulu

un documentar cu fotografii si secvente inedite despre viata si filmele lui Louise Brooks:  anii in care a fost dansatoare, primele filme mute, relatia cu Charlie Chaplin, perioada germana si intoarcerea la Hollywood

Momente risipite

Louis Garrel intr-o sala de clasa inconjurat de chipuri angelice ascultand muzica Mariei Callas intr-unul din filmele lui Christophe Honoré

Doi straini care cauta pretexte sa se intalneasca la un pahar de vin intr-o cafenea la malul marii intr-o poveste cu parfum de magnolie, semnata de Marguerite Duras

Un tango neasteptat, miscari fluide intr-un decor minimalist alb-negru amintind parca de inceputurile dansului, intr-un film-spectacol de Saura

Jazzy mood

Portraits in Jazz

La Jetée

Debbie Reynolds

Debbie Reynolds, mistery guest intr-o editie What’s My Line din 1954. Sunt sigura ca v-o amintiti din Singin’ in the Rain(1952).