In 1963, inainte de Umbrelele din Cherbourg si Domnisoarele din Rochefort, Jacques Demy a adus pe ecran o poveste mai sobra, despre evadarile din cotidian la care recurgem uneori si usurinta cu care putem pierde totul intr-un moment pe care-l credeam norocos.
Claude Mann interpreteaza un functionar plictisit de rutina de zi cu zi si de un tata autoritar care se lasa prins in exuberanta si libertatea pe care are impresia ca i le ofera jocurile de noroc. Dupa ce o intalneste pe Jackie, o femme fatale impulsiva trecuta de prima tinerete pentru care un joc la ruleta este o adevarata experienta religioasa, Jean se decide sa-si schimbe planurile de vacanta. Lasa in urma viata lipsita de suprize pe care o avea inainte, preferand sa-si duca necazurile si bucuriile dintr-un cazino in altul de-a lungul Coastei de Azur.
Mi-a placut ca in ciuda temelor grave regizorul nu transforma escapadele celor doi in ceva moralizator. Jacques Demy nu pare sa dea lectii de morala ci mai degraba lectii de stil, Jeanne Moreau fiind de neuitat in rolul voluptoasei platinate. Cu tinutele ei extravagante si lectiile de seductie in peisajele superbe ale Rivierei Franceze isi eclipseaza cu desavarsire partenerul de ecran si te face sa te intrebi daca filmul este intr-adevar o poveste despre pierdere si viciu sau una despre eleganta anilor ’60. Cateva scene aici.
Moonlightblues 
0 Responses to “La baie des anges”