Gasesc din ce in ce mai rar filme in timpul carora, pentru cateva ore, ma pot bucura de fiecare imagine, culoare si senzatie de pe ecran fara sa ma mai gandesc la nimic altceva.
Regizat de Olivier Assayas, Les destinees sentimentales (2000) prezinta de-a lungul a 30 ani o comunitate din Limoges, cu traditiile si rivalitatile ei, cu manufactura de portelan si distileria de coniac unde lucreaza toate familiile, si mai ales cu prejudecatile ei.
Atunci cand un pastor protestant indrazneste sa divorteze de sotia infidela si sa aiba o relatie departe de ochii familiei cu nepoata unui afacerist din zona, isi atrage dezaprobarea tuturor. Se retrage o perioada in Elvetia intr-un peisaj idilic dar este nevoit sa se intoarca in mijlocul comunitatii indignate pentru a prelua afacerea familiei.
Filmul este minunat interpretat. Charles Berling da viata unui personaj tensionat, caruia cu greu ii ghicesti motivatiile, prins de-a lungul anilor intre responsabilitatea fata de familie si vocatia de preot. Isabelle Huppert, severa, nevrotica in rolul sotiei infidele a pastorului care se victimizeaza pentru orice si Emmanuelle Beart, naturala si eleganta in orice scena, ca e vorba de minunatul dans de la inceputul filmului sau de cules cirese intr-o dupa-amiaza de vara, echilibreaza intr-un fel filmul si par sa-i faca deciziile personajului principal mai usor de inteles.
Este interesant de vazut si cum, asemanator cu L’Heure d’ete (2008) unde urmaream cum articolele de mobilier paraseau casa batraneasca, in Les destinees sentimentales sunt studiate cu acelasi ochi nostalgic portelanurile familiei Barnery sau sticlele de coniac nobil ale batranului Pommerel. Modul in care regizorul isi manifesta si aici interesul pentru obiecte si traditie in general, aceeasi atentie pentru detaliu pe care am observat-o si in primul film, ma face sa cred ca–i sunt caracteristice si ca le voi gasi si in alte filme care-i poarta semnatura.
Alta familie, alte ascunzisuri. Un secret (2007) este povestea unei familii de evrei in Franta ocupata de nazisti, o poveste spusa mai intai in joaca de un copil care incearca sa puna cap la cap noutatile despre istoria familiei pe care le fura de la cei din jur. Personajul darama piesele si reconstruieste povestea iar si iar, pana cand jocul capata greutatea unei confidente.
Un film cu multe fapte trecute sub tacere, despre cum o istorie spusa gresit poate deforma prezentul unei familii si cum ne folosim uneori de adevaruri spuse pe jumatate pentru a trai intr-o poveste confortabila.
Marturisesc ca, desi filmul are cateva stangacii si poti anticipa usor anumite reactii ale personajelor, ca si in cazul peliculei regizate de Assayas, m-am bucurat de fiecare cadru, personaj, de fiecare particica a povestii dezvaluite cu atata rabdare de regizorul Claude Miller. Cele doua filme au fost ca o placere vinovata pe care am incercat sa o prelungesc cat mai mult.
Recent Comments